Apostilare

Incepand cu 16 martie 2001, Romania a aderat la Conventia de la Haga din 5 Octombrie 1961, Conventie privind suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine.

Apostilarea consta in aplicarea unei stampile (apostila de la Haga) pe documente pentru a le autentifica / legaliza international. Apostila este in fapt o stampila de forma patrata (cu latura de 9 cm), identica in toate statele membre ale Conventiei de la Haga si care se aplica direct pe actul de legalizat, fie pe o prelungire a acestuia.

Pentru recunoasterea internationala, documentele de stare civila, dupa ce li se aplica apostila de catre Institutia Prefectului, se traduc in limba tarii de destinatie de catre un traducator autorizat, inclusiv apostila, dupa care se legalizeaza de catre un notar public, iar in final traducerea legalizata se supralegalizeaza cu apostila de catre Camera Notarilor Publici (Începând cu data de 29 noiembrie 2010, după intrarea în vigoare a Legii nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor).

Supralegalizarea consta in fapt tot in aplicarea unei apostile, de data aceasta de catre Camera Notarilor Publici.

Se apostileaza / supralegalizeaza urmatoarele tipuri de documente:

  • – Certificate de nastere, in original, emise dupa 1996;
  • – Certificate de casatorie, in original, emise dupa 1996;
  • – Certificate de deces, in original, emise dupa 1996;
  • – Certificate de cazier judiciar, in original, eliberate cu cel mult 3 luni in urma
  • – Acte de studii, in original. Actele pentru studii liceale si postliceale se vizeaza de catre Inspectoratele scolare judetene, iar actele de studii universitare trebuie vizate in prealabil la Ministerul Educatiei si Cercetarii, Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor.
  • – Adeverinte medicale, in original, vizate in prealabil la Ministerul Sanatatii, Directia Judeteana de Sanatate.
  • – Certificate de botez / cununie, in original, vizate in prealabil la Ministerul Culturii si Cultelor.
  • – Adeverinte prin care se atesta vechimea in munca, vizate in prealabil de Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale din cadrul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale.
  • – Adeverinte de calificare in diferite meserii, in original, vizate in prealabil de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, Directia Generala Forta de Munca.
TELEFON : 0799 589 759 / 0723 587 999